Vineri, 5 mai, de la ora 19.00, iubitorii de teatru și poezie sunt așteptați la Facultatea de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga – sala Cavas, din Sibiu, la o reprezentație specială a spectacolului-poem „Acestui întuneric distrugător”, ce îmbină maiestuos poezia și teatrul, pornind de la texte ale poetei Angela Marinescu cuprinse în volumele „Jurnal scris în a treia parte a zilei” și „Intimitate”.
Foto: Echipa ”Acestui întuneric distrugător”
„Acestui întuneric distrugător” a avut premiera pe 8 aprilie, la Teatrul Odeon din București, s-a jucat apoi la Iași și la Brașov și a fost foarte bine primit de public.
Spectacolul este inițiat și produs de actrița Iulia Georgeta Popescu, cu sprijinul AFCN și este parte a unei trilogii dramatice lansate în anul 2022 cu spectacolul „NO RA – femininul norilor”, dedicat poeziei Norei Iuga și care va continua, în 2024 cu un spectacol dedicat liricii Martei Petreu.
Poezia bună poate da o minte mai clară într-un cotidian marcat de valori „grăbite” și adesea nesigure. „Poeții buni sunt precum anticorpii. Atunci când este ceva rău în corpul social, ei sunt generați pentru a neutraliza infecția”, spunea Ion Mureșan, iar lirica Angelei Marinescu, cu un timbru distinct în poezia feminină contemporană, confirmă cu asupra de măsură aceste cuvinte.
În contextul actual, în care ne refugiem din ce în ce mai mult în plăcerea oferită de ecranul telefonului și al tabletei, în care a citi emoții ajunge să fie un lux, poezia devine una dintre cele mai puternice surse de emoție artistică.
„Știu și știm că Angela Marinescu e o mare poetă, nu credeam că se poate face o dramatizare din opera ei. Se poate! Și încă foarte bine! Marea găselniță a spectacolului este să rupi ființa feminină în două, să faci un balans între un eu feminin și un eu masculin care coexistă. (…) Angela Marinescu a fost încântată de spectacol, a mărturisit asta publicului. Nu-i stă în fire Angelei Marinescu să fie încântată, dar spectacolul redă, cu fidelitate și farmec, esența poeziei sale, o poezie în care lumina vine după întunericul ce pare etern. Iar bucuria – mai frustă sau mai sofisticată – face loc îngânduratului”, nota publicistul Ovidiu Șimonca, după premiera din 8 aprilie.
”Prin conceptul regizoral mi-am propus să fac portretul unui singur om împărțit în două. Nu spun personaj, pentru că nu există personaj în acest spectacol. Există doar un om în care sunt cuprinse două jumătăți ce dialoghează, se ceartă, își pun una alteia întrebări și își dau răspunsuri. O parte feminină și o parte masculină ale aceluiași ‘eu’, care se urăsc și se iubesc deopotrivă. Fiecare dintre noi ne urâm și ne iubim pe noi înșine; am putea spune că suntem într-o relație complicată cu propria ființă”, spune Lorena Zăbrăuțanu, regizoarea spectacolului.
Angela Marinescu este una dintre valorile patrimoniului cultural național. Cu volumul „Blindajul final” (1981), ea a rupt rândurile, nu doar năpustindu-se pe locurile de marcă, dar și devenind un fel de „patroană” a lirei feministe din optzecismul imediat. A publicat peste 15 volume de versuri, un volum de eseuri, precum și un „Jurnal scris în a treia parte a zilei”. În bibliografia sa, pe lângă poezie, mai figurează și câteva antologii editate în țară sau în străinătate, în limbile engleză, germană, poloneză. A primit numeroase premii pentru creaţia sa: premiul „Nichita Stănescu” (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1996 şi 2000), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2004); a fost prima laureată a Premiului Național „George Bacovia” în 2017. În aprilie 2018, la Varşovia în cadrul Zilelor Poeziei UNESCO a fost lansată antologia de poezie contemporană românească şi poloneză cu titlul „Poduri/Mosty” care cuprinde poeme semnate de zece poeţi din România şi zece din Polonia, Angela Marinescu regăsindu-se pe lista poeţilor români. În cadrul Festivalului EUROPALIA, 2020 – ediție dedicată României, Angela Marinescu a participat, la Bruxelles, alături de alte câteva dintre cele mai reprezentative poete contemporane, la dezbaterea intitulată „De la force poetique. Quatre cinq poetes roumaines”.
Pe 5 mai, de la ora 19.00, la Facultatea de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga – sala Cavas, din Sibiu, o puteți descoperi, redescoperi, iubi pe Angela Marinescu, lăsându-vă seduși de forța emoțională a liricii sale, în spectacolul-poem “Acestui întuneric distrugător”.
După reprezentația de la Sibiu, alte 5 reprezentații ale spectacolului vor mai avea loc:
Târgu-Mureș, la Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”
București, la Teatrul Odeon și la Muzeul Național al Literaturii Române
Echipa artistică și de realizare a spectacolului îi reunește pe:
Mihai Ignat (poet, dramaturg), ce semnează dramatizarea textelor
Lorena Zăbrăuțanu – regia
Iulia Georgeta Popescu și Alexandru Pribeagu – distribuția
Maria Nicola – scenografia, grafica
Andrei Mihai – sound design
Alexandru Pribeagu – mișcarea scenică
Lavinia Chițu – interpretarea/accesibilizarea pentru persoane cu deficiențe de auz
Spectacolul se bucură de consultanța artistică a poetei Angela Marinescu.