Accident rutier grav în Vurpăr: doi răniți, șoferul era băut

În noaptea de 30 noiembrie, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit de urgență în localitatea Vurpăr, unde un autoturism s-a răsturnat după ce a lovit un cap de pod.

Foto: ISU Sibiu

Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 33 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, ar fi pierdut controlul direcției, a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care mașina s-a răsturnat. În impact au fost răniți atât șoferul, cât și pasagera sa, o tânără de 26 de ani din Sibiu.

Echipajele SAJ Sibiu și ISU Sibiu, sosite la fața locului cu autospecială de descarcerare, autospecială de stingere, echipaj SMURD și ambulanță cu medic, au acordat îngrijiri medicale celor două victime. Bărbatul, care prezenta multiple traumatisme, a fost transportat la UPU Sibiu de echipajul SAJ, iar femeia, conștientă și cu mai multe contuzii, a fost preluată și transportată la spital de echipajul SMURD.

Testarea alcoolscopica a șoferului a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.