Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 7C, în afara localității Cârțișoara.
Foto: Arhivă
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar, un cetățean străin, în vârstă de 48 de ani, a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă dinspre DN 1 spre Bâlea de către un alt cetățean străin, în vârstă de 28 de ani.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu. La fața locului s-a mobilizat și un echipaj SMURD din cadrul ISU Brașov și un echipaj SAJ Sibiu cu medic. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale la fața locului bărbatului cu motocicleta, în vârstă de 28 de ani, care era conștient și prezenta o fractură la un membru inferior. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu de către echipajul SMURD al ISU Sibiu, împreună cu medicul de la SAJ.
În zonă se circulă îngreunat.