Accident pe strada Câmpului. Un tânăr a fost rănit ușor.

Polițiștii rutieri intervin la un accident rutier produs pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu, unde un tânăr a ajuns în spital în urma unui accident ușor.

Foto: IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania / Facebook

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Caragiale, un sibian în vârstă de 20 de ani a pătruns pe strada Câmpului fără să acorde prioritate de trecere și a fost acroșat de către un alt sibian în vârstă de 23 de ani, care conducea un autoturism pe strada Câmpului”, a explicat ag. șef de poliție Isabela Brad.

La locul accidentului au ajuns de urgență un echipaj SMURD și o autospecială de stingere.  „În urma accidentului un tânăr de 20 ani a avut nevoie de asistență medicală întrucât a suferit un traumatism la picior și un atac de panică. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu conștient”, a declarat Slt. Andreea Ștefan.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.