Accident pe DN 1, lângă Sărata. Două persoane au ajuns în spital.

Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 1, la km 273, intersecție cu drumul spre localitatea Sărata, unde o autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism.

foto: arhivă ISU Sibiu

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea o autoutilitară pe un drum secundar, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Racovita, nu a acordat prioritate de trecere și a pătruns în DN 1, unde a fost acroșat de un autoturism condus pe DN, direcția Sibiu – Brasov, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Făgăraș”, a explicat ag. șef adj. de poliție Isabela Brad.

La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. „Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 81 de ani, acesta prezintă excoriații. Este transportat la UPU Sibiu, conștient.”, a declarat Slt. Andreea Ştefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

„Echipajul SAJ a transportat la UPU Sibiu o femeie de 80 de ani care a suferit un traumatism cranian, urmat de o stare lipotimică”, spune Vasile Scridon, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Sibiu.

Traficul în zonă se desfășoară în mod alternativ, recomandăm să circulați cu prudență