ACCIDENT MORTAL la Fântânița Haiducului: Logan versus TIR! | FOTO

O femeie în vârstă de 44 ani, din Avrig, și-a pierdut viața într-un accident produs în zona Fântânița Haiducului, în această dimineață.

Femeia se afla la volanul unui Logan și se îndrepta spre Sibiu, când a intrat pe contrasens și a izbit din plin un TIR care venea din sens opus. Potrivit Poliției județene, de vină este viteza prea mare.

„Un accident grav s-a produs pe DN 1 Sibiu-Brașov, la km 293, în zona Fântânița Haiducului. Un TIR a intrat în coliziune frontală cu un autoturism. Din primele cercetări, o femeie care conducea autoturismul spre Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu TIR-ul care circula regulamentar din sens opus. Din impact, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile”, a declarat agentul șef adjunct Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Circulația în zonă a fost blocată aproximativ o oră. Singura victimă, șoferița din Logan, era inconștientă la sosirea echipajelor de poliție, iar după circa 20 de minute a fost declarată decedată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*