Accident lângă Piața Cibin. Trei persoane au fost rănite

Trei persoane au fost rănite noaptea trecută în urma unui accident petrecut lângă Piața Cibin. Evenimentul rutier s-a produs din cauza șoferului unui microbuz, care a trecut pe roșu și a intrat în coliziune cu un autoturism care avea prioritate.

Polițiștii rutieri care au ajuns de urgență la fața locului au stabilit că vinovat de producerea accidentului este șoferul unui microbuz, care nu a respectat culoarea roșie a semaforului. ”Din primele cercetari rezulta ca soferul unui microbuz de transport marfa, condus pe strada Râului, ar fi pătruns în intersectia cu strada Reconstructiei fara sa respecte culoarea rosu a semaforului, intrand in coliziune cu un autoturism condus dinspre Reconstructiei spre Turnului”, a precizat Elena Welter, din cadrul IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și un echipaj descarcerare pentru  acordarea asistenței medicale celor trei persoane implicate în accident rutier.Echipajele SMURD alături de un echipaj SAJ Sibiu au evaluat și acordat îngrijiri medicale persoanelor iar echipajul SMURD a transportat la spital o persoană de sex masculin de cca 46 de ani, conștient și policontizionat în urma accidentului.
O altă persoană a fost transportată de SAJ la spital iar cea de-a treia a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul la UPU Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*