Accident lângă Copșa Mică: un șofer străin a ieșit în afara drumului

Polițiștii din Mediaș au intervenit în această seară la un accident rutier, produs pe DN14 km 45+900 m, în afara localității Copșa Mică în care a fost implicat un autovehicul.

Foto: ISU Sibiu

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, pe direcția Mediaș -Sibiu, un bărbat de 62 de ani, cetățean străin, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Conducătorul auto a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

Foto: ISU Sibiu

Maria-Antonia OANA