Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale Sibiu intervin la un accident produs pe DJ 105 P la ieșirea din localitatea Arpașu de Sus în care au fost implicate trei autotvehicule. Două persoane au fost rănite și au ajuns în spital.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ105 P pe direcția Ucea- Arpașu, un bărbat în vârstă de 58 de ani din Făgăraș, s-ar fi angajat în depășirea unei autoutilitare, condusă de către un bărbat de 33 de ani din Arpașu pe care ar fi acroșat-o în momentul în care a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de către un bărbat de 35 de ani din Arpașu”, Alecsandra Rugaci, din cadrul IPJ Sibiu.
În urma coliziunii, conducătorul auto de 35 de ani și o femeie de 55 de ani din Făgăraș, pasageră în autoturismul angajat în depășire au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.
Trafic în zonă se desfășoară îngreunat.











