Accident la ieșirea din Sibiu spre Șura Mare. Două persoane au fost rănite.

Două perosoane au ajuns în spital în această dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DN14, km 4 + 250 m intersecția cu strada Viile Sibiului.

Foto: IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania / Facebook

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii Serviciului Rutieri au stabilit faptul că un autoturism, condus de către o femeie în vârstă de 59, sibiană, a ieșit de pe strada Viile Sibiului în DN14 fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism condus de către o femeie în vârstă de 45 de ani, domiciliată în Sibiu”, a explicat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere și două ambulanțe SAJ.

„În accident au fost implicate două autoturisme și trei persoane. Una dintre acestea a fost încarcerată. După intervenția echipajului de descarcerare, aceasta a fost preluată de echipajul SMURD cu medic. Este vorba despre o femeie în vârstă de 45 de ani care a suferit multiple traumatisme. Aceasta a fost transportată la UPU Sibiu conștientă. O altă victimă, tot o femeie, în vârstă de 76 de ani a fost preluată de echipajul SAJ. Cea de-a treia persoană implicată în accident, în urma evaluării medicale, a refuzat transportul la spital”,  a spus
Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

„Echipajul SAJ a transportat la UPU Sibiu o victima,femeie,de 76 de ani cu fractura de membru inferior”, a declarat Vasile Scridon, purtător de cuânt în cadrul SAJ Sibiu.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.