Un tânăr din Chirpăr a ajuns la spital, după ce a provocat un accident pe strada Turda din municipiul Sibiu.
„Șoferul unui autoturism a efectuat manevra de depășire și a intrat în coliziune cu un alt turism, al cărui conducător auto vira stânga regulamentar, după care a lovit un stâlp metalic. În urma evenimentului a rezultat rănirea șoferului care a depășit, în vârstă de 25 de ani, din Chirpăr. Celălalt autoturism era condus de către un sibian în vârstă de 31 de ani”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului a fost nevoie de intervenția unui echipaj SMURD. „La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru o persoană de sex masculin, de aproximativ 25 de ani, care a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă cu traumatism cranio facial”, transmite ISU Sibiu.