Accident grav pe DN 14. Mai multe persoane au ajuns în spital.

În această dimineață, în jurul orei 04.30, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. Mai multe persoane au auns în spital.

foto: SAJ Sibiu

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, într-o curbă la dreapta, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Brașov, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 31 de ani, din județul Gorj”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerate, autospecială de transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

„Ajunse la fața locului, echipajele au găsit 8 persoane, dintre care 5 persoane au fost evaluate de către echipajele medicale. Un barbat în vârstă de aproximativ 33 de ani care suferit un traumatism cranian și un traumatism la nivelul membrului superior a fost transportat de către echipajul SMURD la CPU Mediaș. Alte două persoane care au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital de către echipajul SAJ”, a declarat Sg. maj. Marcu Raluca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

„Două victime au fost transportate la CPU Medias de către echipajul SAJ: 12 ani,băiat, cu traumatism cranian și 55 de ani,bărbat, cu traumatism cranio- facial.”, a explicat Vasile Scridon, purtător de cuvânt al SAJ Sibiu.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura