UPDATE: Planul Roșu de intervenția a fost dezactivat.
Accidentul s-s produs din vina unui tânăr de 21 de ani. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Mureș, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de către un sibian în vârstă de 75 de ani, proiectându-l pe sensul opus, unde, la rândul său, a lovit frontal un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Cluj”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
În accident au fost implicate un număr total de 10 persoane (8 adulți și 2 minori). 4 pasageri din ultimul autoturism, 2 adulți și 2 minori, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale
„În urma evaluării medicale au avut nevoie de investigații medicale și transport la spital 4 persoane (2 adulți și 2 minori) astfel:
– Un bărbat în vârstă de 47 de ani care a suferit multiple traumatisme;
– O femeie în vârstă de 65 de ani care a suferit un traumatism costal;
– Două fetițe în vârstă de 7 respectiv 12 ani care au suferit multiple trumatisme”, a explicat Sg. maj. Marcu Raluca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
Traficul se desfășoară alternativ.
DN 14, la Slimnic, trafic blocat total din cauza producerii unui accident rutier în care sunt implicate mai multe autovehicule, anunță polițiștii sibieni. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
La fața locului a intervenit de urgență ISU Sibiu, fiind sunt mobilizate următoarele forțe: două echipaje SMURD dintre care unul cu medic; o autospecială de stingere; o autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de descarcerare. A fost activat Planul Roșu de intervenție”, a declarat Sg. maj. Marcu Raluca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
Intervenția este în desfășurare