UPDATE Foto Accident grav pe DN 1, lângă Săliște. Două persoane au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

Mobolizare de forțe p DN 1, între Săcel și Săliște, pentru un accident rutier în care ar fi fost implicate două autoturisme. Două persoane au nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

sursa foto: ISU Sibiu

 

La locul accidentului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și autospecială de transport personal și victime multiple. De asemenea, la fața locului intervine și un echipaj SAJ.

sursa foto: ISU Sibiu

„Din primele informații în accident sunt implicate două autovehicule, iar două persoane au nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Misiunea este în desfășurare”, spune Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Traficul pe dn 1, la km. 328, traficul este blocat total.

UPDATE: Din nefericire în urma accidentului un bărbat de aproximativ 33 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul fiind nevoit să declare decesul acestuia, au anunțat pompierii sibieni.
„Alți doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 28 de ani au avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Aceștia prezintă multiple traumatisme și sunt transportați la UPU Sibiu, conștienți”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu

sursa foto: ISU Sibiu