ISU Sibiu intervine în acest moment la un accident rutier produs la ieșirea de pe Autostrada A1 spre Mediaș. În impact au fost implicate două autovehicule.

foto: Mesagerul de Sibiu
UPDATE:
În timp ce conducea un autoturism pe bretea, spre A1, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din județul Mureș, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 73 de ani.
În urma coliziunii a rezultat rănitea unei fetițe de 13 ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul din județul Mureș, aceasta fiind transportată la spital conștientă.
Traficul a fost deblocat.
Știrea inițială:
La fața locului au fost mobilizate forțe importante: un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ.
Polițiștii din cadrul Biroului Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea- Deva intervin la accidentul dintre două autovehicule, produs pe A1 km 247 la ieșirea spre Mediaș, pe sensul Vâlcea – Sebeș.
La acest moment, traficul pe sensul de mers Vâlcea-Deva este blocat.
Misiunea de salvare este în desfășurare.










