Accident GRAV, noaptea trecută, lângă Cisnădie: un șofer băut a ieșit în afara părții carosabile.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 2.30, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs în orașul Cisnădie, la intersecția drumului DJ 106C, cu strada Aviatorilor, unde un șofer băut a ieșit cu cu autoturismul în afara părții carosabile.

foto: Arivă

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106C, din direcția Cisnădie spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din județul Olt, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile cu autoturismul.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a explicat ag. șef adj. Isabela Brad, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului au ajuns imediat două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerate și una de stingere , dar și o ambulanță SAJ cu medic.

În accident au fost implicate trei persoane dintre care două au rămas încarcerate. Acestea au fost extrase din mașină și predate echipajelor medicale.

„În urma acordării de îngrijiri medicale, toate cele trei victime implicate în accident au fost transportată pe UPU Sibiu, conștienți, astfel:
– un bărbat în vârstă de 34 de ani cu multiple traumatisme a fost preluat de un echipaj SMURD, un bărbat în vârstă de 25 de ani cu traumatism de torace a fost preluat de un echipaj SMURD și un bărbat în vârstă de 44 de ani cu multiple traumatisme a fost preluat de echipajul SAJ”, a explicat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

„Bărbatul de 44 de ani a fost asistat de către echipajul SAJ,el suferind un traumatism cranian, traumatism abdominal și toracic, fiind transportat la UPU Sibiu”, a adăugat Vasile Scridon, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Sibiu.

„În cauză, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier, și luarea măsurilor legale în consecință”, mai spune ag. șef adj. Isabela Brad.