Accident, luni seara, lângă Cârța. Doi oameni au ajuns la spital, după ce șoferul unei mașini a intrat în depășire, a izbit în plin TIR-ul pe care-l depășea și a ajuns în afara șoselei.
Șoferul unui autoturism, de 33 de ani, din Ploiești, care mergea dinspre Brașov spre Sibiu, a intrat în depășirea unui TIR, iar la revenirea pe banda sa de mers a acroșat TIR-ul pe care îl depășea, a pierdut controlul asupra mașinii și a ieșit în afara șoselei.
Atât șoferul, cât și pasagera din mașina (32 de ani, din Ploiești) au fost răniți.
Politiștii sunt încă acolo și verifică împrejurările în care s-a produs accidentul.
ISU a dat îngrijiri medicale celor două persoane implicate.
Acestea au ajuns la UPU Sibiu, conștiente, una cu traumatism cranio cerebral, iar alta cu traumatism de claviculă.