Accident grav de circulație pe Valea Oltului. 4 oameni au ajuns la spital

Traficul rutier este blocat pe DN7, la km. 247+400 m, între Boița și Lazaret, în urma unui accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme și un autotren.

foto: ISU SIbiu / cu caracter ilustrativ

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că, pe fondul unor cauze de urmează a fi stabilite, un șofer în vârstă de 44 de ani, din Constanța, care circula pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR condus de un cetățean străin, în vârstă de 23 de ani.

După impact, TIR-ul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme: unul condus de un bărbat de 45 de ani și cel de-al doilea de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Argeș.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje SAJ.

În urma accidentului patru persoane au fost transportate la spital:
– ⁠o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani care a suferit un traumatism toracic a fost transpirată de către echipajul SMURD cu medic;
– ⁠un bărbat în vârstă de aproximativ 44 de ani care a suferit un multiple traumatisme a fost transportat de către echipajul SMURD de tip B;
– ⁠doi bărbați în vârstă de aproximativ 18 și respectiv 45 de ani au fost transportați de către echipajele SAJ.

Traficul este în continuare blocat, iar polițiștii rutieri sunt la fața locului atât pentru continuarea cercetărilor la fața locului cât și pentru dirijarea ulterior redeschiderii, a traficului rutier.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura