În data de 19 martie, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a fost gazda competiției „UNbreakable – Sibiu”, eveniment adresat liceenilor şi studenților pasionați de securitatea cibernetică.
La competiție au participat elevi de la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Colegiul Brukenthal din Sibiu şi studenţi de la Academia Forțelor Terestre „ Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Evenimentul de tip CTF (Capture the Flag) a făcut parte din inițiativa mai largă „UNbreakable România 2025” şi a oferit participanților oportunitatea de a-şi certifica abilitățile în domeniul securității cibernetice.
„Indiferent de locul ocupat în competiție este important de subliniat că succesul nu este doar despre a ocupa prima poziție în clasament ci despre a învăța cum să faci față amenințărilor cibernetice şi de a te dezvolta în acest domeniu atât de dinamic. Securitatea cibernetică nu este doar o specializare tehnică, este o misiune pe care o avem fiecare dintre noi” au transmis reprezentanții Academiei Forțelor Terestre.