25 de tineri au fost pregătiți pentru a desfășura activități de voluntariat participând la un stagiu de formare în cadrul Academiei de voluntari, un proiect cofinanțat de Primăria Sibiu din anul 2018, prin Agenda Comunității.
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sibiu
În perioada 24-30 iulie, copii și tinerii, cu vârste între 12 și 17 ani, au fost instruiți pentru implementarea cu succes a proiectelor, acțiunilor și evenimentelor la care urmează să își aducă contribuția în organizare. Aceștia vor fi înscriși pe site-ul special creat, punându-se la dispoziția comunității pentru a efectua voluntariat în minim 5 proiecte în decursul următorului an calendaristic.
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sibiu
Programul, la care au participat 22 de formatori, a constat în workshop-uri și cursuri de dezvoltare personală în diverse domenii: voluntariat, educație civică, formare de echipe, cinemateca motivațională, prevenirea accidentelor pe drumurile publice, prevenirea și stingerea incendiilor, prevenirea criminalității și siguranța școlară, noțiuni de protecția muncii, noțiuni antidrog, comunicare eficientă, cunoașterea florei și faunei din munții Cindrel, utilizarea instrumentelor de orientare în teren, Informations utiles en français et de bonnes pratiques! – workshop în limba franceză, Benefits of Volunteering – Workshop în limba engleză, noțiuni de nutriție și sănătate, descoperirea diferenței dintre inteligență și înțelepciune, precum și noțiuni și observații astronomice de vară.
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sibiu
Academia de voluntari este un proiect organizat de Asociația Positive Life.