Avem onoarea! Suntem noi, cei de la Muzeul ASTRA. Suntem cei care au în grijă acest loc pe care mii, sute de mii sau poate chiar milioane de oameni îl ştiu şi-i poartă numele prin lumea largă. Suntem în Sibiu, în inima Ardealului, acolo de unde în ultimii ani se dă tonul la cultură. Şi ne place să fim serioşi şi să cunoaştem cât mai multe! Ne place să aducem şi să întreţinem cultură! Ne place!
Reuşim asta datorită unui liant pe care îl preţuim fără vreo reţinere. Acela este omul. Preţuim oamenii care iubesc Muzeul ASTRA! Din respect pentru public, venim an de an cu evenimente dinamice, interactive şi cu o abordare constructivă. Din respect, nu ne permitem să (vă) plictisim! De aceea, în 2015 avem un program special prin care vrem să facem din Muzeul ASTRA un ,,must have” pentru public. Iată şi de ce!
Muzeul ASTRA împreună cu Consiliul Judeţean Sibiu readuc în prim plan o serie de evenimente îndrăgite şi cunoscute în ţară şi în străinătate. De aici nu vor lipsi Târgul Naţional de Jucării, Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare, Târgul Creatorilor Populari din România, „Ziua Iei”, Olimpiada ”Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, Târgul Internaţional Frumos. Ceramic. Folositor, ASTRA Film Festival s.a. . Concret, sunt acţiuni unde oricine poate să participe şi să se distreze, dar să şi plece acasă cu un obiect de folos.
Avem expoziţii de fotografii (,,Sibiul în alb negru. Fred Nuss”, ,,Tradiţii populare din Okinawa”), unde sunt expuse publicului vizitator peste 200 de ilustrate realizate în Sibiul anilor `70 şi în perimetrul cultural-tradiţional al arhipeleagului japonez. Urmează ,,Noaptea Muzeelor”, un eveniment care va aduce lumina (la propriu!) în Muzeul în aer liber printr-un spectacol organizat în premieră.
În plus, din vară până în toamnă, week-end de week-end, în Târgul de ţară din Muzeul în aer liber, punem în scenă evenimentul interactiv ,,Grădină şi peisaj în satul tradiţional”. Teoretic, dar mai ales practic, în acest loc vor fi scoase la lumină vechiile tradiţii din ograda bunicilor. Spre exemplu, orice vizitator poate să vină la Muzeu şi să înveţe cum se cultiva o ceapă cu sute de ani în urmă, dar şi să gătească pe un cuptor cu vatră! Astfel, vizitatorii vor fi părtaşi la programul de valorificare a patrimoniului culinar românesc organizat aici de Muzeul ASTRA.
,,Şcoala în satul tradiţional”, aşa se numeşte un alt program dinamic, marca Muzeul ASTRA. La Şcoala din Ticera, monument functional în Muzeul în aer liber, vor fi organizate frecvent ateliere de ţesut, olărit şi pictat. De asemenea, aici elevii şi profesorii din zilele noastre pot să afle cum se ţineau lecţiile cu peste o sută de ani în urmă (scris pe tăbliţe cu cretă, numărători manuale, bănci din lemn etc.).
Nu uităm aici să menţionăm faptul că în Muzeul în aer liber se poate petrece în orice perioadă a anului un sejur de unde nu lipseşte (chiar) nimic! Avem două locaţii unde se pot servi mâncăruri tradiţionale, pregătite (vorba`ceea) mai ceva ca la ,,mama acasă”, dar dispunem şi de trei spaţii de cazare. Ca să profităm din plin de liniştea unică, dar şi de peisajul din Muzeu, organizăm plimbări cu sania sau trăsura în funcţie de anotimp.
Peste 150 de profesionişti, angajaţi ai Muzeului ASTRA, lucrează îndeaproape ca să ducă la bun sfârşit toate aceste proiecte în care rolul principal îl joacă originalitatea, liniştea, frumosul, valorile, tradiţiile şi istoria. Cine vrea să se aboneze la tot ce va însemna Muzeul ASTRA în 2015, o poate face! Preţul unui abonament nu trece de 80 de lei. Abonamentele sunt disponibile la casieriile Muzeului.
Detalii tarife:
-abonament anual familie – 80 lei/ an
-abonament anual individual adulţi – 60 lei/ an
-abonament anual individual pensionari- venit lunar > 1000lei – 30 lei/ an
-abonament anual individual pensionari – venit lunar între 700 şi 1000 lei – 25 lei/ an
-abonament anual individual pensionari – venit lunar < 700 lei – Gratuit
-abonament anual individual elevişistudenţi – 20 lei
*abonamentele sunt valabile pentru toate unităţile muzeale ale complexului!