Un șofer din Județul Sibiu a reușit să atragă atenția polițiștilor pe A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, circulând cu viteza de 171 de kilometri/oră. Însă faptul că nu a oprit la semnalul oamenilor legii l-a costat permisul și s-a ales cu o amendă usturătoare. Astfel pentru următoarele 150 de zile o scăpat de grija șofatului.
Foto: Poliția Română
La data de 21 ianuarie 2024, în jurul orei 15.00, polițiștii Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat, la km 325, pe sensul spre Râmnicu Vâlcea, un autoturism înmatriculat în județul Sibiu, care circula cu viteza de 171 de kilometri/oră, în zona unde limita de viteză este de 130 de kilometri/oră.
Autoturismul a fost identificat, în trafic, în zona kilometrului 316, balizată corespunzător, prin devierea traficului din banda 2 în banda 1, dar nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, lovind o baliză.
„A fost urmărit pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, pe parcursul cărora conducătorul auto a adoptat un comportament agresiv, prin trecere repetată de pe o bandă de circulație pe alta, dar și pe banda de urgență. Autoturismul urmărit a fost oprit la kilometrul 296.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 32 de ani, din Porumbacu, județul Sibiu, față de care a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru conducere agresivă, nerespectarea indicațiilor polițiștilor, circulație pe banda de urgență, folosirea telefonului mobil și pentru că a lovit baliza în încercarea de a evita oprirea, cu amendă în valoare totală de 5.610 lei”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 150 de zile.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul drogtest, care au indicat că nu se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor.