A treia ediție a Târgului de carte de sănătate și terapii complementare – alterNativ la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

În perioada 8 – 10 noiembrie, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a organizat cea de-a III-a ediție a Târgului de carte de sănătate și terapii complementare – alterNativ, un proiect  co-finanțat de Primăria municipiului Sibiu, prin intermediul Agendei Culturale 2019.

Cu acest prilej, s-au reunit o serie expozanți și profesioniști din domeniul medicinei alternative pentru a aduce în atenția publicului interesat noutăți legate de terapiile complementare.

Cei care au expus au promovat un stil de viață sănătos, produse naturiste, produse cosmetice și de îngrijire personală, aparatură pentru gătit de ultimă generație, apa bazică alcalină și, nu în ultimul rând, au participat cu exponate creatori de bijuterii și aranjamente florale. În cele trei zile ale târgului au fost organizate prezentări și conferințe susținute de Nicolae RĂDULESCU, Loredana KASCHOVITS, Cezar POPESCU, Magdalena BĂLAN, Mircea NEGREA și Dorin ILEA. De asemenea, dl. Christos Nikitas POULIS, kinetoterapeut și athletic trainer în cadrul ELLADA SPORT MED LAB, a susținut demonstrații având ca temă „Recuperarea medicală și sportivă inovativă: Conceptul Rockford Kinesiology”. În egală măsură, bibliotecarii Compartimentului împrumut carte au pregătit o expoziție de documente, prin intermediul căreia au fost aduse la lumină o serie de materiale având ca tematică medicina alternativă și dezvoltarea personală.

„Mulțumim pe această cale Primăriei Municipiului Sibiu și Consiliului Județean Sibiu pentru susținerea continuă a activităților Bibliotecii Județene ASTRA. În egală măsură, dorim să mulțumim participanților la acest târg, vizitatorilor care a trecut în aceste zile pragul bibliotecii, tuturor celor care s-au implicat activ în organizare. Am câștigat împreună experiență și ne bucurăm că, și în acest an, am readus în atenția publicului educația pentru sănătate, medicina alternativă și terapiile complementare. Suntem conștienți că, în lumea de astăzi, rolul acestora, dar și al medicinei preventive este esențial, de aceea ne gândim să ducem mai departe acest proiect, tocmai pentru a face conexiuni între diferite domenii, categorii de profesioniști și public, dar și pentru a veni  în întâmpinarea celor care sunt interesați în mod direct de aceste aspecte ale vieții cotidiene contemporane,” a subliniat Silviu Borș, manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Proiectul alterNativ – Târg de carte de sănătate și terapii complementare face parte din strategia Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu de promovare a patrimoniului acesteia și a memoriei locale, de susținere permanentă a educației, culturii și cunoașterii, fiind în egală măsură un spațiu al interacțiunii între domenii legate de sănătate, terapii complementare, medicină preventivă și alternativă.

Toate proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*