A spart trei locuințe și acum este reținut de poliție

În cursul zilei de 9 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții domiciliare în județul Sibiu și în județul Alba, în cadrul unui dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat (3 acte materiale).

O persoană a fost reținută pentru 24 de ore.

În fapt, este vorba despre un sibian în vârstă de 41 de ani, bănuit că, în perioada 17 – 27 iulie a.c., ar fi pătruns prin efracție în 3 locuințe din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras bijuterii, produse electronice și electrocasnice, produse cosmetice și altele, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la suma de 80.000 de lei.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate în cursul zilei de ieri, două în municipiul Sibiu și una în municipiul Sebeș, polițiștii sibieni au reușit recuperarea a aproximativ 80% din prejudiciul creat, în locuințele supuse verificărilor fiind găsite mai multe bunuri care ar proveni din săvârșirea faptelor amintite.

Odată cu administrarea probatoriului în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Acțiunile polițiștilor sibieni au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*