A plecat să strângă lemne și nu a mai ajuns acasă! Mama ei o caută DISPERATĂ

Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 44 ani, care a plecat de acasă în dimineața acestei zile, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

În după-masa zilei de 12 mai a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 07:00, fiica sa, GROZAV MARIA, în vârstă de 44 ani, a plecat de la domiciliul comun din satul Apoldu de Sus, cu intenția de a se deplasa în pădurea din apropiere pentru a strânge lemne uscate însă nu a mai revenit acasă.

Semnalmente: înălțime 160 cm, greutate 65 de kg, păr șaten, tunsă scurt.

În momentul plecării, femeia purta o rochie albastră, de lungime medie (până în zona genunchilor), bluză neagră și pantofi sport.

Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*