Nici nu a apucat să sărbătorească așa cum se cuvine titlul european la U21, că a pornit spre o nouă provocare. Andreea Dragoman a făcut deplasarea cu echipa României de senioare peste ocean. Mâine, în „George R. Brown Convention Center“ din Houston (SUA) începe Campionatul Mondial individual de tenis de masă.
Medieșeanca Andreea Dragoman a devenit o prezență obișnuită în echipa de senioare a României, la numai 21 de ani. Dublă medaliată luna aceasta la Europeanul U21 de la Spa (Belgia), unde a luat aurul alături de Rareş Şipoş în proba de dublu mixt și bronzul la individual, tânăra sportivă descoperită de antrenorul Gheorghe Vaida se află acum în SUA, pentru Campionatul Mondial individual care se va desfășura în Houston. Sunt 128 de sportivi sunt pe tabloul principal la feminin și masculin, iar 64 de perechi participă la dublu feminin, masculin și mixt.
„Opt sportivi români se vor duela cu cei mai valoroși jucători din lume la Campionatul Mondial individual, din Houston, Statele Unite ale Americii, între 23 noiembrie – 29 noiembrie 2021. În următoarea săptămână (nr – această săptămână) le ținem pumnii sportivilor Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea, Hunor Szocs, Rareș Șipoș și antrenorilor Viorel Filimon, Andrei Filimon și Ionuț Seni“, a transmis la finele săptămânii trecute Federația Română de tenis de masă.
În primul tur (64-imi) Andreea Dragoman o va întâlni pe Anastassiya Lavrova (26 de ani) din Kazahstan, componentă a clubului CTM Belcón Jerez (Spania), locul 49 la Jocurile Olimpice de vară din Japonia.
La dublu feminin, în 16-imi, cuplul Elizabeta Samara/Andreea Dragoman va înfrunta echipa formată din Farah Abdel-Aziz și Yousra Helmy (Egipt).