În perioada 3-5 septembrie, Primăria Sibiu va desfășura a patra acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor din acest an, prima desfășurându-se la începutul lunii mai, a doua la începutul lunii iulie, iar cea de-a treia la jumătatea lunii august.
Substanțele active se vor împrăștia în parcurile și zonele verzi de pe domeniul public al municipiului Sibiu pe timpul nopții, în intervalul orar 22 – 4.
„Precizăm că substanța utilizată este avizată de Ministerul Sănătății, respectă reglementările generale și legislația specifică privind sănătatea și mediul înconjurător. Totuși, sibienii sunt rugați să nu rămână în zonă în momentul în care se face efectiv împrăștierea. În caz de condiții meteo nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată la o dată pe care o vom anunța”, au precizat reprezentanții Primăriei.