A „parcat” fix în poarta unui imobil, cu permisul suspendat, după care a refuzat testarea alcoolscopică

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Șeica Mare, în timp ce conducea un autoturism a lovit ieri, în localitatea Amnaș, pe DC 67, poarta de acces al unui imobil. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică sau prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conform IPJ.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule îi era suspendată.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și distrugere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*