Prof. dr. Ștefan Firu, inspectorul școlar general al județului Sibiu, s-a stins din viață, în această după-amiază. Pe 29 octombrie, el ar fi împlinit vârsta de 60 ani.
Apropiații profesorului Firu spun că acesta suferea de o boală incurabilă și fusese internat, în ultima perioadă, într-un spital din Brașov.
Regretatul inspector școlar va fi condus pe ultimul drum marți după-amiază.
Ștefan Firu și-a început cariera didactică în 1983, după absolvirea Facultății de Istorie-Filologie din Sibiu. În perioada 2000-2005, a condus Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Sibiu, apoi, până în 2006, un complex turistic privat, după care a revenit la catedră. În 2006-2007, a urmat cursurile de masterat la ULBS, cu specializarea „Relații internaționale ale României în secolul XX”, iar în 2010 a devenit doctor în istorie, la aceeași universitate, cu teza „Relațiile economice, sociale și politice dintre Transilvania și Țara Românească în secolele XIV-XVIII”. În anii 2007-2008, Firu a fost directorul Asociației Județene de Turism Sibiu. Din iunie 2012 și până acum, cu o scurtă întrerupere, a fost inspector școlar general al IȘJ Sibiu. De asemenea, Ștefan Firu, a fost membru fondator și secretar executiv al Asociației Profesorilor de Științe Sociale.
Într-una din ultimele sale apariții publice, la deschiderea anului școlar 2018-2019, profesorul Firu a transmis un mesaj emoționant: „Pentru că anul școlar 2018-2019 găzduiește, nu numai în cărțile de istorie, ci și în geografia inimii, Centenarul României, să ne întoarcem spre Ea cu dragoste și s-o cinstim, fiindcă va împlini o sută de ani”.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
- „Cu profundă tristeţe am primit vestea trecerii în nefiinţă a colegului nostru Ştefan Firu. Noi toţi am pierdut un om de mare valoare, un coleg care ne-a fost alături până în ultimele sale clipe. Sibiul a pierdut un cetăţean care şi-a adus permanent contribuţia la bunăstarea comunităţii şi care a plecat mult prea devreme spre eternitate, lăsând o profundă emoţie în sufletele celor care l-au cunoscut. În aceste momente dureroase suntem alături de membrii familiei îndoliate şi le oferim tot sprijinul să treacă peste aceste momente atât de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace în rândul celor drepți!” – Organizaţia Judeţeană PSD Sibiu
- „RĂMAS BUN, DOMNULE INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL! Domnul profesor dr. Ștefan FIRU, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, a trecut în eternitate. Ne luăm rămas bun astăzi de la un Om cu suflet mare, de la un Manager care aprecia competența și de la un Profesor de istorie pentru care trecutul, cu meandrele lui, era o unitate de măsură a viitorului. Să-i fie „somnul lin” și Dumnezeu să-l odihnească în pace! RĂMAS BUN, DOMNULE PROFESOR!” – Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
- „Un gând liniștit pentru Ștefan Firu, inspectorul școlar general care și-a făcut timp pentru a ne fi aproape în momente cheie, a înțeles nevoia de educație pentru prevenirea violenței, ne-a arătat că prețuiește educația nonformală și contribuția ONGurilor și a voluntarilor care fac lucruri din pasiune, nu din obligație. Vârsta și suferința nu l-au împiedicat să arate deschidere spre tineri. Nici trecerea dincolo nu-l va împiedica să găsească lumina. Mulțumim pentru susținerea proiectelor noastre.” – Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen
Un om deosebit ! O mare pierdere pentru invatamantul romanesc! Dumnezeu sa-l odihneasca !