A murit fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu

  1. Fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, anunţă Uniunea Militarilor şi Politiştilor „Mihai Viteazul” (UMPMV), a anunțat AGERPRES.

Sursa foto:Wikipedia 

Preşedintele UMPMV, Gabriel Oprea, transmite condoleanţe familiei, în numele Asociaţiei.

„Este o veste foarte tristă. Doru Viorel Ursu a fost un om de mare caracter, de o onestitate deosebită şi un mare patriot. A iubit adevărul, şi-a iubit profund ţara şi a luptat permanent pentru democraţie. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Oprea.

UMPMV precizează că anunţul decesului fostului ministru a fost făcut de familia sa, duminică dimineaţă.

Doru Viorel Ursu a fost membru al Frontului Salvării Naţionale (FSN), ministru de Interne în perioada 16 iunie 1990 – 16 octombrie 1991 în Guvernul Petre Roman şi deputat în legislatura 1992-1996, ales în judeţul Argeş, din partea PD.

Potrivit UMPMV, în mai 1990 Doru Viorel Ursu a primit dosarul lui Nicu Ceauşescu, ca preşedinte al Tribunalului Militar.

De numele lui se leagă înfiinţarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, înfiinţarea Liceelor de Poliţie „Neagoe Basarab” şi „Constantin Brâncoveanu” şi reînfiinţarea Jandarmeriei Române.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*