Fundația Conservation Carpathia și Propark, Fundația pentru Arii protejate invită iubitorii de natură și aventură să experimenteze timp de trei zile Munții Făgăraș, în cadrul singurului festival itinerant din România, dedicat naturii, munților și comunităților de la poalele acestora.
Organizatorii vă așteaptă cu o bere rece artizanală, nefiltrată, produsă în Avrig, cu muzică, film în aer liber, drumeții, ateliere, gusturi locale, cultură, tradiții, competiție de aventură, canyoning, biciclete, expoziție de fotografie, activități în natură și surprize pentru toate vârstele. Programul complet al evenimentului aici.
Făgăraș Fest își deschide porțile
Făgăraș Fest începe vineri, 5 august, la ora 21.00, pe Valea Avrigului, la Complex Brândușa, într-o poiană străjuită de patru vârfuri de peste 2.200 m altitudine. După deschiderea de bun venit, de la 21.30 este programată proiecția în aer liber a filmului România Sălbatică, regizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, documentar câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF 2021 și a cinci premii Gopo în 2022.
A doua zi de festival este dedicată naturii și tururilor ghidate în natură, pe urmele animalelor sălbatice din Munții Făgăraș, recunoașterii de păsări și plante de la poalele munților, întâlnirii cu localnicii la Șezătoarea din Avrig, cunoașterii istoriei și culturii orașului Avrig, târgului de produse locale, atelierelor pentru copii, dar și muzicii, relaxării și dansului, pe ritmurile The Mono Jacks, Tarafului de la Vărbilău și mixurilor Vynil, Rum, Tapas&Wine. La Făgăraș Fest puteți închiria biciclete pentru plimbări pe poteci domoale sau mai puteți experimenta galopul cailor într-un tur ecvestru organizat. Pentru un plus de adrenalină, canyoning-ul pe Valea Porumbacului este o variantă bună, dar este nevoie de înregistrare în prealabil.
Duminică, 7 august, experiențele din Munții Făgăraș continuă cu activități interactive, vizite ghidate, joc, energie și premierea competiției sportive de anduranță Propark Adventure Race.
„Avem o moștenire naturală unică în Europa și acces nelimitat la ea. O celebrăm în fiecare an la Făgăraș Fest, mutând locația într-o altă zonă a Munților Făgăraș, cu respect, cu responsabilitate, în armonie cu ceea ce ne înconjoară, adaptând tonul și muzica la spectacolul oferit de Natură.
Aflat la a treia ediție, Făgăraș Fest este un festival comunitar sustenabil, fără scop patrimonial, o experiență inedită în România, rezultatul unei bunei colaborări între două organizații de mediu și comunitatea locală, o invitație pentru a aduce oamenii împreună, ca susținători ai Munților Făgăraș și ai ariilor protejate din România.” a declarat Victoria Donos, director comunicare în cadrul Fundației Conservation Carpathia.
Organizatori: Fundația Conservation Carpathia și ProPark-Fundația pentru Arii Protejate
În parteneriat cu Primăria Orașului Avrig și Asociația Valea Avrigului
Partener media național: Radio Guerrilla
Parteneri media locali: Tribuna, Mesagerul de Sibiu
Susținut de EMAG.
Evenimentul este realizat în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare, care să permită refacerea proceselor naturale și crearea de beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș. Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia cu partenerii între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Fundației Arcadia prin Endangered Landscapes Programme și din partea Comisiei Europene prin programul LIFE.