Polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la două accidente rutiere consecutive, produse de același șofer, în localitatea Agnita, pe strada Avram Iancu.
„În timp ce conducea un autoturism pe strada Avram Iancu, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat a lovit un pieton aflat în afara părții carosabile, după care și-a continuat deplasarea și, la o distanță de aproximativ 600 de metri, a lovit o femeie care traversa strada neregulamentar. Conducătorul auto nu s-a oprit nici de această dată, fiind depistat în scurt timp de către polițiști pe strada Spitalului, din orașul Agnita.
S-a constatat că este vorba despre un localnic în vârstă de 68 de ani”, a explicat ag șef adj de poliție Isabela Brad, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
În sprijinul celor două victime au interbenit de urgență pompierii Stației Agnita cu un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție. De asemenea, a intervenit și o ambulanță SAJ.
„Echipajul SMURD a preluat un bărbat de aproximativ 41 de ani care a suferit un traumatism de sold. Aceasta a fost transportat conștient la CPU Agnita.
Echipajul SAJ a preluat o femeie de aproximativ 75 de ani cu multiple traumatisme și escoriații. A fost transportată conștientă la CPU Agnita”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
„Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat faptul că bărbatul nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan, iar dreptul său de a conduce este valabil.
În cauză, continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii celor două accidente rutiere”, a mai spus Isabela Brad.











