A intrat peste fosta soție, deși avea ordin de protecție

La data de 13 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Jina, cercetat penal pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

Pe 11 mai a.c., polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de 5 zile, după ce au constatat că acesta și-ar fi agresat fosta soție, în cauză fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 20.00, aflându-se sub influența alcoolului, bărbatul ar fi pătruns fără drept în imobilul unde locuiește femeia, încălcând astfel una dintre obligațiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu și anume interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri de fosta soție.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. La data de 14 mai a.c., la nivelul unității de parchet competente, s-a dispus aplicarea față de persoana în cauză a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*