Potrivit Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, începând de azi, ora 12.00, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
- g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Totodată, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru cumpărături, asistență medicală urgentă, îngrijirea unui copil sau asistența altor persoane vârstnice ori în cazul decesului unui membru de familie.
Circulația persoanelor peste 65 de ani, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole. Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.
Pentru verificarea motivului deplasării, angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, iar pentru verificarea motivului deplasării în alte situații, se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru toate situațiile prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3, persoanele vor prezenta și documentul de identitate.
Potrivit GCS, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 450 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 8 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până azi, pe teritoriul României au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).
Tot până azi, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au murit.
La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
În România, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).
Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.