Consiliul Județean Sibiu a anunțat decesul fostului consilier Iosif Köber (FDGR).
Iosif Köber a făcut parte din forul județean pe durata a patru legislaturi: 1992-1996, 2001-2004, 2004-2008 și 2008-2012. Totodată, acesta a fost, până de curând, reprezentantul Forumului German în ATOP.
”Ne exprimăm regretul pentru trecerea la cele veșnice a celui mai longeviv consilier județean, Iosif Köber, a cărui activitate în consiliul județean a început încă de a constituirea instituției, în anul 1992. Iosif Kober a fost activ și ca reprezentant al comunității în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Sibiu, până la sfârșitul lunii aprilie 2019. Implicarea și vivacitatea lui ne vor rămâne în amintire. Transmitem condoleanțele noastre familiei Köber. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de cnducerea Consiliului Județean Sibiu.
Dumnezeu să îl odihnească!