A început tipărirea cardurilor de energie. „Beneficiarii ajutorului de 1.400 lei pentru plata facturilor vor primi plicul acasă de la 1 februarie”, spune ministrul Marcel Boloș.
Ministrul Marcel Boloș și președintele Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, au vizitat miercuri Fabrica de Timbre, cu ocazia începerii procesului de printare și împlicuire a cardurilor de energie acordate de Guvern persoanelor vulnerabile, pentru plata facturilor la energie.
Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea plăti facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
„Odată cu tipărirea și împlicuirea cardurilor de energie care vor ajunge la beneficiari în cursul lunii viitoare, am început implementarea unei noi măsuri de sprijin finanțată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional și prin Programul Operațional Capital Uman. De această măsură vor beneficia 2,8 milioane de locuințe din România, în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum, care afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români. De la 20 februarie vor putea fi făcute plăți cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente și mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflați în situații dificile să aibă condiții decente de viață și mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. Țin să mulțumesc Companiei Naționale Poșta Română, cu care avem deja o bună colaborare în derularea acestui tip de proiecte, dar și celorlalte instituții care sunt direct implicat, după cum știți, în stabilirea beneficiarilor măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:
Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.
Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.
Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea prețului la energie cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, acordată prin intermediul cardurilor de energie a fost stabilit la suma de 4.000.000 mii lei și are ca sursă de finanțare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul Operațional Capital Uman precum și a Programului Operațional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.
Ai toate condițiile AICI: