Curățarea Transfăgărășanului pe porțiunea dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac a început în forță de câteva zile. Deocamdată se lucrează la deschiderea unei benzi până la tunelul din vârf astfel încât să se permită intervenția cu mai multe utilaje.
Cei de la DRDP Brașov spun că în acest an este mai puțină zăpadă pe traseu față de anii trecuți însă mai este foarte mult de lucru până când drumul va deveni sigur pentru circulația publică.
În acest moment se lucrează cu 2 utilaje, un încarcător frontal și o freză de zăpadă, care deschid calea pănă sus. Deocamdată zăpada de pe versanți este destul de instabilă pentru că este perioada de topire și tocmai din acest motiv este greu de anticipat cât vor dura lucrările.
În mod obișnuit porțiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă (SB) și Piscul Negru (AG) se deschide la sfârșitul lunii iunie.