A furat un cal rasa sânge rece polonez, de 6.000 euro

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au identificat și reținut ieri pentru 24 de ore un bărbat bănuit de furtul unui cal rasa sânge rece polonez, în valoare de aproximativ 6.000 euro.

În 23 septembrie a.c., un bărbat din Copșa Mică a sesizat în scris faptul că în cursul nopții de 22/23 septembrie a.c., persoane necunoscute au pătruns în curtea imobilului său și i-au furat din grajdul locuinței un cal rasa sânge rece polonez și un căpăstru de piele.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, la data de 26 septembrie a.c., a fost identificat un bărbat în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Mureș, bănuit de săvârșirea acestei fapte. În cadrul anchetei, la domiciliul bărbatului a fost găsit și astfel, recuperat și predat proprietarului calul furat.

La data de 27 septembrie, în urma probatoriului administrat și audierii bărbatului, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Sursa foto: deposit photos

Tags: , , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*