Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au încercat aseară să oprească un șofer pe strada Stadionului din municipiul Mediaș.
Șoferul și-a continuat însă deplasarea pe o distanță de 400 de metri, a virat la stânga pentru a pătrunde pe un drum lateral, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul aflat la volan, în vârstă de 45 de ani, din Dârlos, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
S-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.