A fost sfințită pictura interioară a schitului „Înălțarea Domnului” din Veștem

Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem, judeţul Sibiu, și-a sărbătorit hramul în duminica a șaptea după Învierea Domnului, când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului a poposit în mijlocul obștii monahale, scrie mitropolia-ardealului.ro.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a sfințit pictura interioară a bisericii schitului, pictura din altarul de vară și a binecuvântat lucrările ce s-au realizat aici în ultima perioadă.

În soborul slujitor s-au aflat arhimandritul Calinic Teslevici, exarhul mănăstirilor, protopopul de Sibiu, preotul Ioan Coşa, stareți, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Alături de obște s-au aflat și primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu și viceprimarul comunei Șelimbăr, Cornel Oană, pecum și alte oficialități.

În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Bogdan Gheorghe Neacșu a fost hirotonit preot.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor prezenţi despre însemnătatea perioadei Penticostarului și finalitatea sa cu întemeierea Bisericii lui Hristos și Pogorârea Sfântului Duh.

„Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu în anul acesta să prelungim sărbătoarea hramului acestui așezământ binecuvântat de Dumnezeu ca El să ne adune pe toți aici, înălțându-ne pe acest deal din apropierea Sibiului. Aș vrea în acest moment să ne gândim un pic și să înțelegem în ce perioadă ne aflăm noi, având în vedere că este o perioadă frumoasă, minunată, perioada post-Pascală, care se numește perioada Penticostarului, o perioadă de 50 de zile. Am marcat deja 40 de zile până la Înălțare și mai avem încă 10 zile până duminica viitoare, când vom serba Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine. Înălțarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos a fost un eveniment care a avut o mare importanță în lucrarea Mântuitoare pe care a săvârșit-o Hristos. Deci, reamintindu-ne ceea ce a făcut Hristos pentru noi, S-a întrupat, a luat un trup al tuturor oamenilor, nu al unui om. De aceea, El, născut din veci din Tată fără de mamă, S-a născut din Fecioara Maria, adică din mamă fără de tată, prin lucrarea Duhului Sfânt venind la noi, S-a micșorat de bună voie pentru ca să preia toate păcatele noastre. A luat un trup al nostru cu păcatele noastre, El fiind fără de păcat.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Dacă omul a greșit în rai, omul trebuia să plătească dar depărtându-se sau trecând atâta vreme de la căderea primilor oameni, omul nu mai putea singur să refacă legătura ruptă între El și Dumnezeu și iată de ce Dumnezeu, din iubire nemărginită S-a făcut El om, pentru ca să ne Mântuiască pe noi” a spus ierarhul.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

La final, stareţa aşezământului monahal de la Veştem, monahia Epiharia Predescu, a primit Ordinul ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu”, pentru care i-a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă lăcașului de cult şi i-a oferit în dar o icoană.

Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem a fost ridicat începând cu anul 2008. După construirea bisericii, au fost ridicate corpul de chilii, altarul de vară şi celelalte anexe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*