A fost sfințită biserica din satul Rod

Comunitatea parohială din Rod, judeţul Sibiu, a trăit clipe de bucurie duhovnicească sâmbătă, 8 iunie, când Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate, anunță mitropolia-ardealului.ro.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului alături de un sobor de preoți și slujitori ai sfintelor altare din care au făcut parte și pr. Petru-Toader Damian, protopop de Săliște și preotul paroh Claudiu-Ștefan Raicu.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de tineri teologi iar la momentul chinonicului interpreta Codruța Rodeanu, originară din Tilișca, a interpretat câteva pricesne.

În ultimii ani au fost inițiate noi lucrări de înfrumusețare a locașului de cult. În anul 2022 a fost conservată și restaurată vechea pictură de la 1868-1869 iar mai apoi a fost pictat și restul bisericii, în tehnica al secco, astfel încât, întreaga biserică are un veșmânt iconograf complet.

De asemenea, au fost realizate mai multe lucrări de renovare şi de înfrumuseţare iar Sfânta Masă a fost refăcută. Toate aceste lucrări au fost încununate prin slujba de târnosire a lăcaşului de cult, de sfinţire a Altarului, a iconostasului şi a picturii interioare.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a explicat celor prezenți însemnătatea târnosirii unei biserici.

„Fiecare din noi avem o forță. Credința nu este o simplă manifestare sau o simplă ideologie. Credința este o trăire profundă a realității vieții noastre că Dumnezeu ne-a creat, Dumnezeu ne îngrijește, este Proniator și Dumnezeu ne va chema la Sine după ce vom încheia călătoria noastră prin această viață, ca să mergem sus în Împărăția cerurilor și să primim răsplata cuvenită. Viața noastră este prea scurtă ca să se limiteze doar la o perioadă oarecare de ani, fie ea chiar dacă ar depăși suta dar în momentul în care viața este legată de lucrarea strămoșilor noștri, a înaintașilor noștri, noi suntem o verigă care lăsăm să se continue lanțul acesta al lucrării deosebite în Bisericile noastre, care sunt Bisericile credinței noastre strămoșești și ale neamului nostru românesc. Este un moment de încredere duhovnicească, de urmat, un moment de întărire și de, așa cum v-a spus, de reaprindere a candelei credinței noastre. Deci credința trebuie să fie ca o candelă în care trebuie să pui mereu undelemn, că altfel se stinge dacă o reducem doar la o simplă declarație. […] Noi Să-i dăm slavă pentru tot ceea ce El a săvârșit pentru noi și pentru faptul că ne menține în viață așa cum suntem noi, cu neputințele, cu păcatele, cu răutățile și cu greutățile vieții acesteia” a spus ierarhul.

Preotul paroh Claudiu-Ștefan Raicu a fost hirotesit iconom pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în mijlocul comunității din Rod.

Pentru binecuvântarea adusă în mijlocul comunității și, în semn de prețuire, preotul Claudiu-Ștefan Raicu i‑a dăruit ierarhului o icoană cu Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul Cel veșnic.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Prima biserică din Rod datează din 1733, o biserică pe care rodenii au construit-o cu mâinile lor din Valea Mirenilor între anii 1833-1842 și au făcut lucrul acesta spre slava lui Dumnezeu. […] Biserica noastră a îmbrăcat haine de sărbătoare prin mâinile sfințite ale arhiereului nostru, sfinte și sfințitoare sfinte, iar prin lucrarea această sfântă dumneavoastră v-ați împărtășit de bucuria care a coborât de sus. Și bucuria aceasta o veți păstra în sufletele dumneavoastră, atâta timp cât candela credinței va avea untdelemn. Toți după slujbă ne vom risipi fiecare la treburile noastre dar acasă vom merge cu lumina pe care Părintele Mitropolit ne-a dăruit-o, lumina care va continua să strălucească în noi, în fiecare dintre noi. Bucuria noastră este acum deplină. Bucuria aceasta s-a împletit cu dragostea pe care dumneavoastră mi-ați oferit-o și cu care m-ați mandatat ca să merg și să îl chem pe Părintele Mitropolit să vină și să sfințească Biserica comunității noastre.” a transmis preotul paroh Claudiu-Ștefan Raicu.

Ierarhul a acordat acte de cinstire binefăcătorilor care au ajutat la înnoirea lăcașului de cult. Prin eforturile credincioșilor și implicarea preotului paroh, pe lângă lucrările de renovare efectuate la sfântul locaș, a fost ridicată și o construcție anexă, finalizată pe interior, lângă biserică compusă dintr-o capelă mortuară, o cameră muzeu din obiectele descoperite în patrimoniul bisericii parohiale, grup sanitar și o cameră depozit.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*