A fost sfințită biserica din Daia

Duminică, la Daia, a aut loc slujba de târnosire a bisericii din localitate.

Foto: Facebook Comuna Roșia

Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oficiat duminică, 28 mai, alături de un sobor de preoți târnosirea și sfințirea bisericii ortodoxe din Daia cu Hramul „Sfintei Cruci și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”.

Foto: Facebook Valentin Ivan

După 10 ani de la începerea construcției, edificiul a fost finalizat. La acest moment deosebit din viața comunității parohiale, alături de numărul mare de credincioși, au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și centrale.

Foto: Facebook Comuna Roșia

IPS Laurențiu Streza a înmânat primarului Ioan David: „Distincția Șaguniană pentru Mireni”. Cu această ocazie primarul a afirmat: „Cu toții suntem recunoscători lui Dumnezeu și multor binefăcători, din Daia și nu numai, care cu credință au lucrat și au făcut eforturi mari ca istoria mântuirii să devină vizibilă și concretă. Mă simt onorat să iau parte la un eveniment de o așa mare încărcătură spirituală sper ca de acum tot mai mulți credincioși să îi treacă pragul, iar biserica aceasta să devină o casă luminoasă și primitoare pentru sufletele noastre.”

Foto: Facebook Valentin Ivan

Printre invitați s-a numărat și Valentin Ivan, Primarul comunei Sadu.

„Am răspuns prezent invitatiei bunului prieten preot Alin Danciu si a colegului primar Ioan David, la slujba de târnosire a sfintei biserici din satul Daia, comuna Roșia. Slujba de sfințire și sfânta Liturghie a fost săvârșită de Î.P.S Dr. Laurentiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoți și diaconi!” a transmis Valentin Ivan.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*