A fost publicat topul mondial al fericirii, lansat de ONU. România se află pe locul 32, la noi tinerii fiind mai fericiți decât seniorii. Dacă îi luăm în calcul doar pe cei tineri, nivelul de fericire al românilor îi plasează pe locul 8 în lume.
FOTO: pexels.com
În acest număr al World Happiness Report, autorii s-au concentrat asupra fericirii oamenilor în diferitele etape ale vieții, anunță Hotnews.
În Occident, tinerii sunt cei mai fericiți, arată Raportul. Nivelul fericirii scade după aceea până la vârsta mijlocie, după care reîncepe să crească. Dar, din 2006-2010 fericirea în rândul tinerilor (în vârstă de 15-24 de ani) a scăzut brusc în America de Nord – până la un punct în care tinerii au ajuns să fie mai puțin fericiți decât bătrânii.
- Fericirea tinerilor a scăzut și în Europa de Vest (dar mai puțin brusc). Și în fosta Uniune Sovietică și Asia de Est s-au înregistrat creșteri ale nivelului de fericire la toate grupele de vârstă. În timp ce în Asia de Sud și Orientul Mijlociu și Africa de Nord fericirea a scăzut la toate grupele de vârstă.
- Primele 10 țări au rămas aproape aceleași de înainte de COVID. Finlanda este țara cu cei mai fericiți locuitori, urmată de Danemarca. Toate cele cinci țări nordice sunt dealtfel în top 10. Dar în următoarele 10, există multe schimbări: țările din Europa de Est urcă în clasament (în special Cehia, Lituania și Slovenia). Statele Unite și Germania au căzut pe locurile 23 și 24 în clasament.
Continuarea AICI: