Sâmbătă dimineață, un localnic din orașul Agnita a sesizat polițiștii că, noaptea, persoane necunoscute au pătruns fără drept într-o anexă a locuinței de unde au sustras o drujbă și o boxă audio, cauzând un prejudiciu de 1.400 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale pentru furt calificat.
În urma investigațiilor desfășurate în câteva ore au reușit identificarea și prinderea presupusului autor al faptei.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Coveș, față de care polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore.
Ieri, bărbatul a fost prezentat unității de parchet competente, procurorul de caz dispunând plasarea bărbatului sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările în acest caz continuă.