Sâmbătă, 29 mai 2022, a avut loc gala de premiere a competiției ESTE FILM Festival. Juriul – format din Ilinca Belciu, distribuitor de film, Olimpia Melinte, actriță și Daniel Sandu, regizor – a desemnat scurtmetrajul Prin oraș circulă scurte povești de dragoste, în regia Carinei Dașoveanu, ca fiind cel mai bun film al competiției de anul acesta. Premiul câștigat constă în suma de 2000 de euro, precum și în trofeul ESTE FILM. Regizoarea nu a putut fi prezentă la festival, dar a transmis un mesaj video în cadrul galei, în care a mulțumit echipei filmului, juriului și publicului.
Iată motivația juriului: ”O poveste de o delicatețe și sensibilitate aparte transpusă printr-un joc actoricesc firesc și prin cursivitate susținută de puzzle-ul personajelor care gravitează în jurul protagonistei în mod inspirational. Impasul unei căsnicii și intersecția cu alte destine, mai mult sau mai puțin fericite, fac din scurtmetrajul Carinei Dașoveanu o experiență cinematografică ce te poartă prin universul iubirii trăite la toate vârstele.”
De asemenea, a fost acordată și o mențiune pentru scurtmetrajul Trecut de ora 8, regia Alex Pintică, cu următoarea motivație: ”Am decis acordarea unei mențiuni pentru curajul de a aborda un gen mai puțin accesat în cinematografia autohtonă. Scurtmetrajul este ca o pată de culoare în contextul actual, un debut promițător, un început de drum pentru musicalul românesc.”
„La finalul ediției a 6-a, tragem linie și ne bucurăm că într-un an de reacomodare cu sălile de cinema (după perioada pandemică) peste 2000 de spectatori au venit la proiecțiile din cele 3 spații partenere. Ne bucurăm, de asemenea, că și secțiunea CinExplorez, dedicată copiilor și adolescenților a putut fi reluată în cele mai bune condiții, cu săli pline”, transmit organizatorii.