A.F.C.Hermannstadt joacă pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Craiova în etapa a IX-a din Liga 1. Oaspeții se situează la această oră pe primul loc în clasament, cu 21 de puncte, în timp ce FCH este pe locul 10.
Ambele echipe au suferit înfrângeri în runda precedentă – Craiova acasă cu Academica Clinceni (0-1), A.F.C.Hermannnstadt în deplasare cu F.C.S.B.(5-0). Claudiu Belu Iordache și Goran Karanovici sunt incerți pentru confruntarea de sâmbătă, fiind nerefăcuți după accidentări mai vechi. De asemenea, mijlocașul olandez Stanley Elbers este indisponibil – accidentat grav la genunchi.
„Trebuie să ne schimbam imaginea lăsată în meciul cu F.C.S.B. și să îmbunătățim lucrurile pe care nu le-am făcut bine. Cred că echipa are un spirit puternic. Este clar că sunt zile în care nu poți arata nivelul real pe care îl ai. În fotbal apar astfel de zile in care lucrurile merg prost. Meciul cu F.C.S.B. a fost unul foarte trist pentru noi, dar sunt sigur că săptămâna aceasta situația va fi diferită. Nu vorbim despre o revanșă în meciul cu Craiova. Trebuie să fim noi, să ne arătăm nivelul, să jucăm fotbalul nostru. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem. Cristano Bergodi a creat un stil de joc. S-a adaptat mult la talentul pe care îl au fotbaliștii săi și prin asta a fost foarte aproape de a câștiga campionatul în sezonul trecut. Prin urmare, cred că este de admirat tot ceea ce a făcut. Craiova este o echipă grozavă, care joacă fotbal la un nivel foarte înalt, un fotbal ofensiv cu multă mobilitate și jucători decisivi. De aceea sunt lideri. Prin urmare, sunt sigur că meciul va fi unul greu, dar vom avea opțiunile noastre și le vom pune multe probleme in joc.”, a declarat Ruben Albes, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt
A.F.C.Hermannstadt vs Universitatea Craiova va avea loc sâmbătă, 31 octombrie 2020, ora 21:45, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș. Meciul se va disputa fără spectatori, în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități în combaterea pandemiei COVID-19.