Într-un comunicat remis presei, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu anunță că și în a doua zi de grevă înregistrează același procent de 95% unități de învățământ de pe raza județului Sibiu în grevă generală.
În județul Sibiu doar la Liceul Tehnologic Construcții și Arhitectură Carol I Sibiu, Școala Gimnazială Păuca și Școala Gimnazială Râu Sadului nu au fost angajați în grevă. De asemenea se menține numărul membrilor de sindicat în grevă respectiv 85% din total membri ai S.I.P. Sibiu.
Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu acuză guvernul că a convocat la o întâlnire mai multe entități care arată că s-ar opune grevei din învățământ.
„Marți, 23 mai a.c., Guvernul a publicat în agendă, afirmând că la ora 11:00 se vor desfășura consultări cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi, în contextul grevei generale din învățământ. Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultări, Guvernul mințind astfel în agenda sa de astăzi. Considerăm că această minciună vine în scopul de a denatura opinia publică cu privire la grevă, lucru încercat de Guvern în mod repetat în ultimele zile. Guvernanții își doresc să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naționale, pentru a antagoniza greviștii și a duce la oprirea grevei” „Ne bucurăm că profesorii noștri au pus în final piciorul în prag și că nu se mai lasă batjocoriți de Guvern. Considerăm oferta propusă la negocieri de către Guvern una penibilă și salutăm decizia profesorilor de a nu o accepta. Suntem solidari cu profesorii noștri și îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Ne dorim profesori bine plătiți, care pot trăi decent din salariul lor. Manipularea exercitată de Guvern trebuie oprită de urgență, pentru că nu profesorii greviști sunt problema, ci Guvernul! Solicităm Guvernului să oprească manipularea cu privire la grevă!”
NOI, GREVIȘTII, “EVALUĂM” GUVERNANȚII ! “OARE VOR TRECE CLASA ?“
Greva generală continuă și mâine!” se arată în comunicatul trimis de SIP Sibiu.