A căzut cortina peste Festivalul ICon Arts – Sibiu, ediția 2015

Contempo si Analia Cea de-a XIII-a ediție a festivalului ICon Arts, ce a reunit la Sibiu peste 150 de artişti de pe toate continentele, pentru nouă zile de concerte de muzică clasică şi contemporană, operă, etno-jazz și chiar tango argentinian, s-a încheiat, în weekend, cu tradiționalul spectacol de gală de la Cetatea din Cisnădioara.

În cadrul acestei ediții ICon Arts au avut loc opt concerte de muzică clasică şi contemporană, cele mai multe la Sala Thalia din Sibiu, dar și la Castelul Peleş din Sinaia şi în cetăţile de la Biertan şi Cisnădioara.
”Cea de a XIII-a ediție a fost, pentru mine, una dintre cele mai intense. S-au întâmplat multe lucruri într-un timp relativ scurt, am avut invitați numeroși din toate colțurile lumii, ale căror prestații s-au ridicat la nivelul așteptărilor, iar prezența publicului la evenimentele noastre a fost chiar peste estimări. La final, înainte de a urca în avionul spre ICon Arts Roma, privesc cu mulțumire la ceea ce s-a petrecut la Sibiu anul acesta. Iar faptul că publicul sibian și nu numai a demonstrat că apreciază tot mai mult acest eveniment mă bucură și îmi dă speranța că nu e totul pierdut pentru viitorul nostru cultural. Mulțumesc, așadar, partenerilor care ne susțin și ne-au susținut, de-a lungul timpului, și le mulțumesc sibienilor pentru că-și păstrează un standard ridicat al preferințelor muzicale, în ciuda inflației de kitsch-uri și de oferte artistice îndoielnice”, a declarat Sebastian Gheorghiu, directorul festivalului.
Supranumit ”ABBA muzicii clasice”, cvartetul de coarde ConTempo, considerat unul din cele mai bune din lume, a fost subiectul celei de-a doua ediţii a seriilor ”Celebrates!”, ce îşi propun să aducă de fiecare dată, în centrul Festivalului, câte o personalitate culturală apreciată a momentului. Violoncelistul Adrian Mantu spune că răspunde de fiecare dată cu plăcere invitației de a participa la ICon Arts. “Am o legătură specială cu ICon Arts, ei chiar înainte să ne lansăm ne-au invitat tot timpul. A fost un respect și o admirație reciprocă de la început și a contat. Acum nu mai avem timp, în România chiar nu am mai cântat de cinci ani, dar cu ICon Arts e diferit, apreciem prieteniile de lungă durată”, a explicat acesta.
ConTempo a susținut în 31 iulie, la Sala Thalia, un concert extraordinar alături de îndrăgita interpretă Analia Selis. Totodată, în cadrul programului ”Compozitor îContempon rezidență”, opt tineri creatori, selectați prin concurs, au avut șansa să lucreze cu Cvartetul Radioteleviziunii Naționale din Irlanda. Piesele compuse de aceştia au putut fi ascultate, în premieră, în cadrul unui concert în 29 iulie.
Ediţia din acest an a adus o premieră în ceea ce priveşte Academia ICon Arts, program care se desfăşoară în paralel şi se intersectează cu festivalul cu acelaşi nume, şi anume secţia de canto, care s-a dovedit a fi foarte căutată de tinerii artişti. În total, peste 80 de participanţi, de pe patru continente – Australia, Asia, America şi Europa – s-au înscris la cele trei secţii: muzică, dans şi fotografie.
”O privire pe lista participanților la Academia ICon Arts – Sibiu de anul acesta ne arată că, deși Sibiul nu are, încă, o universitate de muzică, el atrage, totuși, anual, foarte mulți studenți din țară și din străinătate, care vin să se perfecționeze aici, pe perioada verii. Și asta pentru că, în fiecare an, ne-am străduit să aducem la Sibiu profesori de prim rang, de la cele mai bine cotate universități din lume: Boston, Harvard, Arkansas, Oklahoma, Miami, Beijing, Londra, Birmingham, Varșovia, Munster, etc., cât și din instituțiile de profil din București, Cluj și Iași. Este, așadar, o ocazie uriașă, nu doar pentru interpreți, cât și pentru tinerii compozitori, de a-și lărgi atât cunoștințele profesionale, cât și cele personale, conectându-se la o rețea internațională foarte greu de accesat altfel. Închei cea de a XIII-a ediție cu mulțumirea de a fi coordonat, pentru a 3-a oară consecutiv, programul de rezidență creativă ce a găzduit, anul acesta, 8 compozitori din Australia, Irlanda, Finlanda, China, Germania și România și o soprană americancă, alături de cvartetul RTÉ ConTempo. Orarul de lucru a fost unul draconic, ajungându-se până la 10 ore de studiu pe zi, pentru pregătirea concertului de prime audiții. A meritat, însă, cu prisosință, iar acest lucru s-a văzut la concert, în privirile participanților primind aplauze într-o sală plină, și s-a simțit și după, în atmosfera de extremă satisfacție în care ne-am despărțit”, a declarat Diana Gheorghiu, compozitor, Director al programului de rezidență creativă ICon Arts – Sibiu

Iată și câteva impresii ale participanților, distribuite de aceștia pe diferite rețele de socializare:
Enjoying our last night in Romania before heading back to the states! I loved being in the ICon Arts program! /”Profităm de ultima noapte în România înainte de a pleca din nou în US! Mi-a plăcut să fac parte din programul ICon Arts!” Rebecca Cook (SUA)

Big thanks to Icon Arts for all of the great memories!/ ”Multe mulțumiri organizatorilor ICon Arts pentru toate amintirile frumoase!” Laura Watson (SUA)

Got to perform today with one of my best friends all while getting the coaching and support of a respected baritone and some one I can also call a friend. I’ve been blessed to be in this part of the world sharing my music, and I believe I’m getting better every day. Thanks to all./ ”Am avut ocazia să cânt cu unul dintre prietenii mei cei mai buni, în timp ce primeam indicații din partea unui bariton reputat, pe care, acum, îl pot numi, de asemenea, un prieten. Sunt norocos că am ajuns în acesta parte de lume, să-mi împărtășesc pasiunea pentru muzică și simt că devin din ce în ce mai bun în fiecare zi!” Bernardo Medeiros (SUA)

We toured Peles castle today in Transylvania and took a selfie in the largest venetian mirror in the world. We then got to see Dr. Condasce and Prof Malis perform in the recital hall where we met the American-Romanian Ambassador. All in all, a pretty amazing day. ”Azi am vizitat castelul Peleș din Transilvania și am făcut un selfie în cea mai mare oglindă venețiană din lume. I-am ascultat pe Dr. Condasce and Profl. Malis cântând în sala de concerte a Castelului și l-am întâlnit pe reprezentantul Ambasadei SUA la București. Una peste alta, o zi extraordinară”. Laura Watson (SUA)

Mulțumesc pentru toate amintirile minunate! Antonia Doboacă (România)

Again, fourths and fourths of thanks to super flexible (including yoga and giving a mathematical lecture), super funny and they also played well. The audience seem to enjoy it, the ensemble enjoyed it (or faked and were really convincing, which is good enough) and I enjoyed it (and had the loudest laugh, as usual). So all in all, a great experience, looking forward to gigs to come! I think the wipes of the quartet and me as a ver-komponist (de-composer) work splendidly together. ”Din nou, mulțumiri la pătrat celor patru super-flexibili, super-drăguți și super-amuzanți interpreți care mi-au cântat piesa. Lor le-a plăcut (sau s-au prefăcut foarte convingător că le-a plăcut – ceea ce e tot ce contează), publicului i-a plăcut, mie mi-a plăcut. O experiență extraordinară!” Miika Hyytiainen (Finlanda)

My fourth day in Sibiu, I already have my position in the table, my book shop, the little shop I go to and a tea/juice house (which I haven’t found in Berlin in 8 years). Also today some locals ask me for the way. Oh yes, and older ladies love to talk German with me. ”A patra zi în Sibiu. Deja am locul meu la masă, librăria mea, mica mea ceainărie (pe care n-am găsit-o la Berlin în 8 ani). De asemenea, azi, niște localnici mi-au cerut indicații, pe stradă. Ah, da. Și doamnele în vârstă adoră să-mi vorbească în germană” Miika Hyytiainen (Finlanda)

Partener oficial: BMW Contempo Cars Sibiu
Parteneri: Cetelem România, UNMB – Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica de Stat din Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Biserica Evanghelică din Cisnădie și Hotelul Continental Forum, Colegiul de Muzică ”Sigismud Toduță”, Contemporary Music Centre – Ireland, Korvat Auki, Festivalul de Film Istoric Râsnov și Fundația Gabriela Tudor, Giusti, Ambasada Statului Israel la București.
Finanțatori: Consiliul Județean Sibiu, ICR – Institutul Cultural Român, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Programul Național ”Oportunități la Tine Acasă” și Programul ”Cultura” al Uniunii Europene
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Târgu Mureș, Magic FM, RTÉ ConTempo Quartet, Capital Cultural, Tribuna, Sibiul.ro, Turnul Sfatului, Sibiu.ro, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Zile și Nopți, SophisticArt, Profil Cultural, Port.ro, Orașul meu, Povești Săsești, RomâniaPozitivă, LorenaLupu.com, Cooperativa Urbană, Veioza Arte

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*