Polițiștii rutieri au oprit noaptea asta, în jurul orei 3.00, în Slimnic, un autoturism care tracta o remorcă, ansamblul fiind condus de către un localnic în vârstă de 42 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că remorca tractată este neînmatriculată.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, respectiv tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.