Azi noapte, pe strada Grigore Ionescu, la intrarea în Cisnădie, șoferul unui autoturism condus dinspre Sibiu a virat la stânga și a intrat în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de către un tânăr în vârstă de 16 ani, din Cisnădie.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului motociclului și a pasagerei de pe vehicul, o adolescentă în vârstă de 15 ani, din municipiul Sibiu, care au fost transportați la spital conștienți.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutieri Sibiu desfășoară cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.